Articol sursa : " politicidesanatate.ro" - de Roxana Maticiuc

 

Laser de 143.000 de euro, donat Institutului Oncologic București

asanacheUn instrument ultramodern, necesar în arsenalul terapeutic oncologic a fost donat de asociația “Amazonia”, Institutului Oncologic “Prof. Dr. Al. Trestioreanu” București. Este vorba despre Laser Limax 120, singurul de acest fel din țară, cu o valoare de 143.000 euro. Aparatul ultraperformant permite sigilarea atât a vaselor sangvine, cât și a căilor aeriene, realizând într-o manieră foarte eficientă și elegantă atât hemostaza cât și aerostaza la nivelul parenchimului pulmonar, prin coagulare și vaporizare.

“Având în vedere creșterea numărului de pacienți diagnosticați cu neoplasm pulmonar sau prostatic care solicită intrarea în programul Navigator, program de îndrumare a pacienților, consiliul director al Asociației a hotărât pentru anul 2016 achiziționarea laserului Limax 120 și dotarea cu el a secției de chirurgie toracică a Institutului Prof dr Alexandru Trestioreanu București”, a spus navigatorul de pacienți oncologici, Victoria Asanache, fondatoarea asociației “Amazonia”.

Laserul poate fi utilizat atât în intervențiile realizate pe cale clasică, prin deschiderea chirurgicală a cavității toracice, cât și în operațiile minim-invazive, pe cale toracoscopică sau prin chirurgie toracică video-asistată.

“Laserul permite abordarea unor cazuri la care fără acest aparat intervenția chirurgicală poate că nu ar fi fost posibilă sau riscurile intervenției ar fi depăsit beneficiul terapeutic. Sigur vor putea beneficia de acest aparat pacienți care anterior nu ar fi putut fi operați, iar la aceștia câștigul poate fi de luni sau ani de viață” a declarat dr. Laurențiu Simion, șeful Secției Chirurgie I din cadrul IOB.

Care sunt indicațiile exacte ale utilizării acestui echipament și câți pacienți vor putea beneficia de intervenții cu acest nou aparat, veți putea citi în noul număr al revistei „Politici de Sănătate”, din luna mai.